Având în vedere campania ,,Curățăm România" care se derulează în această perioadă, polițiștii sătmăreni au venit în sprijinul autorităților locale, contribuind la o desfășurare mai eficientă a acestei activități, în baza unei planificări care a avut ca scop asigurarea unei prezențe active pe raza întregului județ.
De asemenea, activitatea a fost exemplificată și prin efectuarea unor fotografii sugestive în localități precum Apa, Foieni, Batarci, Botiz, Andrid.
În acest fel, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare dorește să contribuie, printr-un efort susținut și o colaborare eficientă cu alte instituții, la menținerea unui mediu curat și sănătos pentru toți cetățenii județului Satu Mare.